Despre decizia de a fi ”rebel”pe 2 roți–între motivație și scuze
Așa cum știți-cei care urmăriți această rubrică, site-ul rebelinromania.ro sau pagina de Facebook cu același nume-pentru noi conceptul de ”rebel” se referă la toți cei care sunt la primii lor pași în lumea motociclismului. Cum au ajuns acolo? De cele mai multe ori,fiecare are o proprie poveste, uneori foarte interesantă,și cert este că rareori ajungi motociclist din întâmplare.
Cunoscând, însă, lumea moto tot mai bine în ultimii ani și abordând acest subiect în cele mai diverse contexte și cu cei mai diverși oameni, mi-am dat seama (cu o oarecare tristețe) că sunt mulți ”rebeli” doar în interior, prin dorințe, care nu își vor îndeplini niciodată visul de a experimenta mersul pe 2 roți pentru că…
Scuzele….
Sunt atât de multe scuze pe care le poți invoca atunci când amâni la nesfârșit decizia de a începe viața de motociclist(ă), încât descurajarea finală poate fi foarte ușor de atins. Mai mult decât atât, în jurul tău vor fi, cel mai adesea, oameni dragi care, din dorința de a te proteja, vor prefera să îți alimenteze scuzele în loc să te îndemne să îți împlinești visul. Nu este vina lor și nu o fac din rea-voință, dar este bine să înțelegi că nu te ajută.
Un top al scuzelor pe care le-am auzit de la cei care spun că ar vrea să devină motocicliști, DAR… arată cam așa:
- Nu am timp de școală
- Nu am bani de școală, motocicletă, echipament
- La vârsta mea e prea târziu
- Sunt părinte. Nu pot să îmi risc viața
- Mă tem că nu o să îmi pot stăpâni impulsul de a merge cu viteză
- Nu aș avea cu cine să ies să mă plimb
- Nu aș avea timp să mă bucur de motocicletă
- Nu vreau să devin ”donator de organe”
- Mi-aș pune toată familia în cap
- Aștept momentul potrivit…
Iată o colecție de scuze pe care vă invit să o completați cu tot ce ați mai auzit și voi. Sigur că nu le judecăm în nicio formă. În definitiv, fiecare își cunoaște propria situație și știe cel mai bine cât de solide sunt aceste motive de a nu se apuca de motociclism.
Mi-ar plăcea, însă, mai mult să vorbim despre motivație și determinare și despre ce înseamnă să devii ”rebel” pe 2 roți CHIAR DACĂ….
- Știi că urmează o perioadă grea la serviciu, când vei lucra peste program ca să poți ajunge la cursurile moto ziua
- E nevoie să strângi mult timp bani de școală, motor și echipament
- Ai peste 40, 50, de ce nu 60 de ani și ești ironizat pentru noua ta pasiune
- Sacrifici uneori puțin din timpul petrecut cu cei mici, pentru că este mai important ca atunci când ești cu ei să fii și tu fericit(ă) și împlinit(ă). Să aibă în tine un exemplu când vor crește care să le arate că pot avea grijă de pasiunile lor și de familie în același timp
- Va trebui să îți gestionezi impulsurile de a ”trage de gaz” mai tare decât este cazul
- Poate vei ieși singur(ă) în câteva ture până vei cunoaște un grup moto în care să îți găsești locul
- Va trebui să mai sacrifici din timpul acordat altor hobby-uri dacă vrei să te dedici motociclismului
- Va trebui să îți învingi teama că ai putea fi victima unui accident. Se poate întâmpla, dar la fel de bine se poate să NU se întâmple, mai ales dacă ești atent(ă) și responsabil(ă) când ieși în trafic
- Va trebui să înfrunți panicile celor dragi, care te vor ruga să îți scoți din cap nebunia asta cu motociclismul. Nu te supăra pe ei. Încearcă să le explici cu calm de ce e important pentru tine și, în măsura în care poți, fă-i să înțeleagă că nu este așa periculos cum își închipuie, iar bucuriile pe care ți le aduce sunt enorme.
- Va trebui să îți iei inima în dinți și să înțelegi că momentul potrivit este doar cel în care îți dorești să faci asta. Alt moment mai bun nu va veni niciodată…
Sigur v-ați regăsit și voi măcar în câteva dintre situațiile de mai sus. Cumva, fiecare dintre noi a trebuit să depășească măcar un obstacol, dacă nu mai multe, până să devină motociclist(ă). Uneori, poate a fost doar o luptă interioară, cu temeri și limite auto-impuse, de care nu a știut nimeni din afară.
O poveste de ”rebel”
După cum spuneam, povești sunt multe. Pe a mea și a lui Rebellino (Honda Rebel CMX 500 – 2019) am prezentat-o în cele mai mici detalii, încă de la primii pași, în Revista motoADN și pe rebelinromania.ro și continuăm să o facem. O altă poveste apropiată nouă este și a lui Mihai (posesor și el, absolut întâmplător, de Honda Rebel CMX 500 – 2020). Un alt profil de motociclist, cu alte obiective, cu alt stil de viață și, cu toate acestea, cu aceeași dorință de a nu lăsa viața asta să treacă fără a simți că motociclismul este parte din ea.
Mihai și Bella la prima ieșire în afara orașului
Am ales să vă spun puțin din povestea lui pentru că este posibil ca mulți dintre voi să cunoașteți un alt ”Mihai”, aflat într-o etapă similară a vieții, care poate nu are nevoie decât de puțină încurajare pentru a-și îndeplini visul de a deveni motociclist.
Tată și soț trecut de 45 de ani, fără ”antecedente motociclistice” în trecut, cu un job full time care te lasă fără energie la finalul unei zile de stat în fața monitorului – cum mulți dintre noi avem, cu multe priorități financiare înainte de motocicletă și motociclism, cu resurse limitate de timp și energie, cu temeri și limitări conștientizate la care încă lucrează și pe care le învinge pe rând.
Prima etapă importantă a fost înscrierea la școală și convingerea familiei că…”Asta e. Motociclismul va face parte din viața lor și această decizie este luată”. A urmat o perioadă de acomodare cu ideea, în paralel cu derularea școlii.
Cu permisul luat, a urmat o perioadă lungă de analiză a opțiunilor în materie de motocicletă, echipament etc.
Când ești proaspăt motociclist la maturitate, nu te avânți să iei prima motocicletă care îți iese în cale și să fugi în lume, ci vrei să știi totul despre echipamentul pe care te vei baza pentru siguranța ta. Așa că totul durează ceva mai mult.
Într-un final, a venit și momentul în care Bella (acesta este numele primei sale motociclete – Honda Rebel) a ajuns în viața lui, la 2 ani de la terminarea școlii. Mulți ar fi renunțat de mult timp la idee în această perioadă.
Bella & Rebellino la primul lor drum împreună
Pentru el, însă, distracția abia avea să înceapă. Cu 2 ani de pauză și lipsă de experiență, primele ieșiri au fost în dimineți reci de primăvară, la ore la care alții se întorceau pe cealaltă parte ca să mai doarmă puțin.
Și au fost multe astfel de ieșiri… în care a exersat doar manevre la viteze mici, a repetat tot ce învățase în școală, cu jaloanele după el.
Exersarea manevrelor din poligon
Au urmat și ieșirile în afara orașului, în cele mai multe cazuri singur, mergând cu mare grijă și adăugând, treptat, de la o ieșire la alta, kilometri la traseul final.
Și uite așa, când strângi bani suficient timp, poți avea și motocicleta pe care ți-o dorești, și echipamentul. Iar dacă ești suficient de perseverent, depășești și cei 2 ani de pauză, chiar și fără ajutor. Și dacă te organizezi și treci peste confortul somnului și al căldurii de acasă, poți, într-o zi de weekend, să faci un traseu moto chiar înainte să se trezească familia și apoi să petreci timp și cu ei.
Primii pași în trafic
Și povestea ”rebelilor” merge mai departe, cu noi etape parcurse și obstacole depășite.
Toate poveștile de acest tip sunt doar exemple că se poate. Dovezi că scuzele pot fi puternice, dar motivația și determinarea le pot învinge oricând. Trebuie doar să stabilești cât de mult îți dorești, de fapt, să fii motociclist(ă).
În loc de încheiere….
Vreau să vă spun care a fost la mine momentul decisiv în care ideea de a fi motociclistă s-a înfipt acolo bine și m-a adus unde sunt azi, la 30.000 km parcurși cu Rebellino. Totul se datorează unui ”rebel” pe care nu l-am cunoscut cu adevărat niciodată. Drumurile ni s-au intersectat, însă, la propriu, preț de un minut, și efectul s-a produs.
Era o noapte a muzeelor în București, când la ora 23.00 era nebunie peste tot. Eu eram deja parte din echipa motoADN (fără gânduri foarte clare de a fi eu însămi motociclistă) și împărțeam cu entuziasm în trafic oricărui motociclist îmi ieșea în cale stickere cu campania pentru programul RABLA Moto, inițiat de asociația noastră.
Așa se face că am dat un sticker și unui motociclist aflat la semafor la Unirii. Reacția lui a fost impresionantă și mi-a spus: ”Mulțumesc mult! O să îl păstrez ca un semn care să îmi poarte noroc, pentru că este primul meu drum de când mi-am luat permisul de moto și tremur de emoție din toate încheieturile!”
Am rămas surprinsă, pentru că părea un motociclist trecut de 50 de ani, așa că nu aș fi bănuit că este la prima ieșire pe 2 roți. Apoi am mers în spatele lui, încercând să îl protejez cu mașina cât timp drumul nostru a fost comun, pentru că se vedea că este foarte ezitant.
Dar era atât de fericit, avea o emoție absolut contagioasă și emana atâta energie, încât am zis că nu pot să las viața asta să treacă fără să simt și eu cum este.
Și restul este poveste în derulare!
