Skip to main content

motoMIT: Dopurile de urechi îți afectează capacitatea de a conduce motocicleta. Adevărat sau fals?

Subiectiv…am putea spune, dacă ne bazăm doar pe declarațiile atât de diverse ale motocicliștilor. Obiectiv însă, există studii și teste care ne demonstrează cum stau lucrurile de fapt.

Dacă la drum lung te deranjează zgomotul produs de motocicleta ta și mediul înconjurător, să știi că este normal, dar există soluții pentru acest disconfort.

Pe o motocicletă, expunerea la zgomot poate ajunge la ore întregi. Se estimează că motorul unei motociclete emite, în medie, un zgomot de 100 de dB, însă se poate ajunge chiar şi până la 166 dB (aproximativ același nivel cu cineva care îţi ţipă în ureche). Acestuia i se adaugă sunetul produs de vântul din jur (accentuat cu cât viteza de deplasare este mai mare) şi de trafic. Dacă nici nu ai o cască silențioasă, îți poți imagina consecințele. Împreună, toate acestea depășesc de multe ori limita sigură de 85 de dB recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Peste această limită, expunerea îndelungată la zgomot creează probleme auditive, de la tinitus (sunete auzite continuu în urechi) până la pierderea auzului.

Ce soluţii avem pentru a ne proteja de zgomotul produs în plimbările moto?

Am spune că prima ar fi alegerea căștii moto. Un model de cască full face, mai aerodinamic, cu un exterior cât mai neted şi cu cât mai puţine aerisiri ar trebui să asigure un nivel mai mare de protecţie împotriva zgomotului. Cu toate acestea, nu este nici pe departe suficient, pentru că în continuare studiile arată că o cască moto reduce nivelul de zgomot cu doar 3 – 5 dB şi că, în interiorul ei, nivelul de zgomot se situează, în medie, la 95 – 105 dB.

Ce să faci mai mult de atât?

Să porți dopuri de urechi create special pentru motociclişti, care au rolul de a reduce zgomotul ambiental cu cel puţin 20 dB, fără a-ţi afecta capacitatea de a auzi zgomotele importante din trafic.

”Nu. Pentru că este important să aud bine traficul! Lasă că mai bine sufăr eu puțin decât să fac accidente”. Ai gândit asta vreodată? Ți s-a spus asta vreodată?

Să vedem de ce nu sunt fundamentate temerile cu privire la faptul că aceste dopuri ar putea afecta capacitatea de a auzi traficul sau de a te concentra la condus.

1. Dopurile nu te izolează de mediul ambiental

Dopurile de urechi special create pentru motocicliști, au rolul de a reduce nivelul „total” de zgomot care ajunge în urechea ta şi nu vor bloca integral sunetele din jur – pe scurt, nu există dopuri de urechi „perfect etanşe”, care să te izoleze complet de lumea din jur. În funcţie de forma lor şi de materialul din care sunt făcute, dopurile blochează mai mult sau mai puţin din zgomotul ambiental, dar niciodată nu îl elimină complet – în general, pot reduce între 10 dB şi 30 dB. Prin comparaţie, un claxon are 109 – 112 bB, iar alarma unei ambulanţe ajunge la 130 dB.

2. Fără stresul zgomotului, ești mai concentrat la condus

În funcţie de forma lor şi de materialul din care sunt făcute, anumite dopuri de urechi vor bloca mai bine sunetele de frecvenţă înaltă, în timp ce altele vor fi mai eficiente în blocarea sunetelor de frecvenţă joasă.

Dopurile de urechi create special pentru motociclişti au rolul de a reduce zgomotul din căşti (în special zgomotul vântului) la niveluri care să nu mai fie periculoase, protejând astfel auzul, simultan cu a-ţi permite să auzi toate elementele importante din trafic. Mai mult, dopurile pot reduce disconfortul și oboseala cauzate de expunerea constantă la zgomotul puternic în timpul plimbărilor cu motocicleta şi îţi permit să te concentrezi mai bine la drum şi să fii mai alert în cazul unei urgenţe.

Purtam doar ocazional dopuri de urechi, la drumuri lungi, cu autostrăzi. Casca pe care o aveam izola destul de bine fonic și nu mă deranja mereu zgomotul. La un moment dat însă, am purtat pe autostradă o cască mai aerisită și, implicit și inevitabil, mai zgomotoasă. Pe autostradă, zgomotul devenise atât de deranjant, încât am fost nevoită să merg mult mai încet decât ar fi trebuit și nu mă puteam concentra la condus, pentru că gândul meu era doar la momentul opririi. Atunci am regretat tare că nu aveam dopurile la mine!” – Oana RADU

Prin urmare, alegerea dopurilor de urechi speciale pentru motociclişti nu doar că îţi asigură o protecţie optimă a auzului, dar îţi asigură şi condiţiile potrivite pentru a fi mai atent la condus şi a fi mai puţin obosit la finalul unui drum. Însă este extrem de important să alegi dopurile potrivite: întotdeauna trebuie să optezi pentru un model creat special pentru motociclişti, în loc să foloseşti dopuri de spumă, de exemplu, care blochează toate tipurile de sunete şi care, într-adevăr, îţi pot afecta abilitatea de a conduce.

Dopurile de urechi Pluggerz Road – dedicate motocicliştilor

Recent ni s-a propus să testăm un nou model de dopuri de urechi de la Pluggerz. La o primă vedere, am înțeles că sunt specializați în acest produs. Importatorul din România – beautybee.ro – are 13 tipuri de astfel de dopuri în ofertă, specializate pentru diverse activități: de la înot, somn, călătorie cu avionul, lucru cu aparate care produc zgomot puternic, cum este bormașina și multe altele.

Pluggerz Road sunt create special pentru protecția urechii şi auzului în timpul mersului cu motocicleta sau în timpul condusului în medii zgomotoase.

Sunt fabricate din silicon hipoalergenic, care este confortabil și rezistent şi care permite, de asemenea, dopurilor să se potrivească perfect în urechi, astfel încât să se muleze bine și să rămână fixe în timpul utilizării. Mai mult, sunt uşor de curăţat şi pot fi reutilizate de cel puţin 100 de ori.

Pluggerz Road oferă o atenuare ridicată a zgomotului din trafic, reducând nivelul de zgomot cu până la 26 – 27 de dB. Cu toate acestea, sunt dotate cu un filtru de atenuare unic, care reduce nivelul de zgomot, dar îţi permite să auzi sunetele importante din trafic.

Pe scurt, filtrele Pluggerz filtrează zgomotul ambiental nociv la un nivel sigur, în timp ce sunetele importante pot fi auzite fără probleme. Filtrele Pluggerz oferă o atenuare mai mare la frecvențe mai înalte. Toate filtrele sunt testate și certificate, iar nivelul de atenuare variază între 22 și 33 dB. Filtrele sunt împărțite în general în două tipuri: Pluggerz și Premium Pluggerz.

Pachetul Pluggerz include două perechi de dopuri de urechi (de mărimi diferite), precum şi o cutie specială de păstrare, care se poate atașa la chei, pentru a le avea mereu cu tine.

Am testat dopurile în rândul prietenilor noștri motocicliști și am selectat două testimoniale de la două tipuri diferite, în ceea ce privește experiența cu astfel de produse – un motociclist care este obișnuit să poarte astfel de dopuri și unul care a fost mereu reticent la a purta dopuri de urechi și acum a încercat prima dată.

Motociclistul care poartă de regulă dopuri de urechi:

Comparativ cu ce am mai testat până acum, se simte că filtrele sunt mai eficiente la Pluggerz. Sunetele sunt mai bine filtrate și, deși am senzația de mai multă liniște în cască, totodată aud mai bine sunete importante, cum sunt cele de sirene, claxoane, motoarele mașinilor din trafic etc. Îmi place că primești 2 perechi pe set și poți să alegi perechea care ți se potrivește cel mai bine. Singurul inconvenient pe care l-am identificat este faptul că, după o perioadă mai lungă de utilizare, filtrul – care este dintr-un material mai dur decât la alte dopuri – îmi creează o stare de disconfort și simt nevoia să le dau jos și să le reașez în urechi. Este utilă și carcasa de transport pe care o au. Te ajută să nu le rătăcești.”.

Motociclistul care poartă dopuri de urechi pentru prima dată:

Recunosc, am început drumul cu un sentiment de ușoară panică, știind ca am dopurile în urechi. Este drept că sunt foarte delicate și fizic nu simți un disconfort în faptul că le porți. Psihic însă, mi-au trebuit câțiva kilometri în care să mă conving că este totul în regulă. A trebuit să mă conving că aud mașinile în jur în primă fază, că aud zgomotul motorului bine, că o sirenă nu trece neobservată. Apoi m-am mai relaxat și am vrut să mă conving că aud bine și intercomul și pot vorbi la telefon normal. Pe autostradă a fost bine, dar mă așteptam la asta, pentru că demult voiam să îmi fac curaj și să testez o soluție pentru zumzetul acela enervant care mă obosea mereu. Concluzia mea ar fi că purtatul dopurilor de urechi te ajută mult, odată ce treci peste teamă și te convingi că nu îți afectează condusul și, implicit, siguranța. Este o barieră psihologică.”

Dopurile de urechi de la Pluggerz por fi găsite pe www.beautybee.ro, dar și în lanțul farmaciilor Tei (locații fizice și farmacie online).

Leave a Reply