Skip to main content

Soluția SPIDI pentru un echipament potrivit în orice sezon – fără compromisuri la calitate, confort sau design!

Alegerea echipamentului de protecție este una dintre cele mai mari responsabilități pe care le are motociclistul față de sine însuși. Dacă o astfel de alegere ar fi posibilă pentru mașini, este ca și când ți-ai alege nivelul de protecție pe care vrei să îl aibă caroseria mașinii tale. Dar lucrurile nu se opresc aici. Dincolo de partea de siguranță, care primează, ai nevoie și de confort pentru turele tale moto. Trebuie să te asiguri că echipamentul ți se potrivește din toate punctele de vedere. Iar dacă la toate acestea se mai adaugă și o dorință de a arăta cât mai bine în echipament moto, actul alegerii poate deveni un veritabil test.

Din fericire, există acum multe opțiuni și branduri care merg pe concepte diferite, astfel încât fiecare să poată găsi ce i se potrivește.

Ca să ajungi la toate acestea, trebuie să faci pasul cel important: să îți iei inima în dinți şi să ieși din oraș. Prima dată preferabil nu singur și nici în grup prea mare. Nu ai nevoie de presiunea timpului, a destinației sau a socializării în exces. Uneori doar un prieten mai experimentat este suficient, pentru că ai nevoie să te acomodezi cu motocicleta şi să vezi cum reacţionezi la drum lung.

V-am vorbit ediția trecută despre SPIDI, brandul italienesc care din 1977 acumulează experiență pentru a oferi pe piață echipamente moto cât mai bune. Am prezentat atunci un set de echipamente potrivire în special motocicliștilor de oraș.

Acum vedem și perspectiva feminină și analizăm un costum de touring. Cine a testat: motociclistă de 1.56, 50 kg, măsura XS la echipamentele SPIDI. Dacă te regăsești în această descriere, înțelegi cât de greu este să găsești un echipament care să ți se potrivească când ai aceste ”specificații”. Din fericire, brandurile italiene se gândesc și la motocicliștii mai mici și fac haine care să nu ne facă să arătăm de parcă ne-am îmbrăcat cu hainele fraților/surorilor mai mari.

Am ales un echipament complet de touring, nu numai pentru că sunt printre cele mai apreciate piese de echipament de la SPIDI, ci pentru că experiența celor 35.000 km de până acum mi-a arătat că de genul acesta de echipament am cea mai mare nevoie.

Nu vorbim acum de mersul zilnic la birou sau de ieșirile de weekend la cafea. Ne gândim însă la turele mai lungi sau mai scurte de primăvară, când frigul încă dă bătăi de cap, de vară, când poți avea parte de caniculă sau de ploi neașteptate, de toamnă, când ploile mărunte și reci te pot urmări kilometri buni și temperaturile pot scădea semnificativ.

Geacă Evo H2Out pentru 4 sezoane

SPIDI vorbește despre această geacă ca despre un best seller al lor și înțeleg de ce. Este o combinație de straturi (termic și rezistent la apă) foarte versatilă, utilă și ușor de folosit, iar compromisurile când vine vorba de alegerea acestei geci sunt minime.

Funcționalitate:

Geaca este formată din trei straturi care, combinate, formează un ansamblu de 2,5 kg pe care nu îl simți ca îngreunându-ți călătoriile. Include un strat impermeabil și detașabil, realizat după tehnologia H2Out folosită de SPIDI și căptușeală termică detașabilă.

Are patru buzunare exterioare frontale (dintre care două impermeabile) și un sistem de ventilație prin clapete modulare. Are și 6 panouri generoase din plasă care asigură o bună circulația aerului.

Vine cu protecții omologate pentru Nivel 2 la coate și umeri, elemente reflectorizante 3M Scotchlite care te fac vizibil pe timp de noapte. Geaca poate fi prinsă de pantaloni prin intermediul unui fermoar, pentru siguranță suplimentară. Mereu îmi propun să folosesc și eu prinderea asta și cumva mereu tot uit.

Geaca are loc pentru protecții opționale la spate (Level 1, Z54 / Level 2, Z147),

Cum se simte?

Nu am intrat foarte mult în specificațiile tehnice, pentru că le găsiți pe toate pe site-ul SPIDI. Cred că mai important este să vă explic cum se simte. Cu toate cele 3 straturi montate (ele pot fi folosite și individual și câte 2, în funcție de condițiile meteo) este o geacă pe care o simți ca pe o armură adevărată la drum lung, ceea ce mie îmi dă un sentiment de confort și siguranță.

Stratul impermeabil a făcut cu succes față la câte 2-3 ore de mers prin ploi de final de vară.

Stratul termic (100 gr) este foarte ușor și plăcut. Poate fi purtat fără probleme singur, ca o geacă cu care ieși în oraș fără să își dea seama cineva că este parte din echipamentul moto.

Am fost inițial sceptică cu privire la aerisiri. Mi se păreau insuficiente cele din față, iar rolul celei din spate nu îl înțelegeam pentru că nu avusesem o astfel de aerisire până acum. A trebuit să se încingă atmosfera prin Turcia ca să înțeleg. Sistemul de ventilație care se creează imediat ce le deschizi pe toate este unul foarte eficient și îți dai seama că, imediat ce te-ai pus în mișcare, te-ai răcorit.

Ce îmi place cel mai mult la această geacă?

Versatilitatea. Mi-a economisit mult loc în bagajul de călătorii lungi. Straturile interioare – cel rezistent la apă și cel termic – sunt două geci care pot fi purtate individual, cu hainele obișnuite și arată foarte bine.

Le-am dat jos și le-am pus în diverse combinații și totul se face foarte rapid, astfel încât te poți simți confortabil cu ea în orice context.

Nu pot să neg: îmi place cum arată! Da, sunt vinovată. Pentru mine contează și cum arată echipamentul moto. Fără a face compromisuri legate de siguranță, vreau un echipament în care să simt că arăt bine, iar geaca asta e frumoasă. Croiala cambrată, culorile, fiecare strat individual țin cont de exigențele ochiului feminin în materie de alegere a hainelor.

Ce nu îmi place așa de tare?

Aș fi preferat ca stratul impermeabil să îl pot pune pe deasupra gecii, astfel încât să o protejeze și pe ea. E plăcut ca atunci când dai stratul de ploaie jos geaca să fie uscată și curată. Rolul lui este să te protejeze pe tine, iar asta o face fără probleme, dar mi-ar fi plăcut să protejeze și geaca în ansamblu.

Eu am ales XS și cred este măsura potrivită. Asta face însă ca stratul termic să pară puțin mic (scurt în principal) când este purtat separat. Probabil dacă era ceva mai mare nu ar mai fi fost ansamblul de straturi la fel de potrivit.

Pantaloni Evo H2Out pentru 4 sezoane

Ca să înțeleg exact cum își gândește SPIDI echipamentele, am ales să testez pantalonii care ei consideră că sunt perfect potriviți cu geaca pentru care optasem. Un alt argument era, desigur, modul în care arată împreună. Dacă poți avea un set de echipament de protecție asortat, compromisul legat de aspect este minim.

Funcționalitate

Pantalonii Evo H2Out pentru 4 sezoane vin cu protecții detașabile Multitech la genunchi și la șolduri, certificate conform standardului EN 1621-1:2012. Protecțiile pentru genunchi sunt reglabile (10 centimetri) ceea ce este esențial pentru a găsi poziția care oferă protecția perfectă. Greutatea lor este de 1,5 kg.

Pantalonii dispun de sistem „Step-In Wear System”, o membrană impermeabilă H2Out® 5K/5K care poate fi purtată în interiorul pantalonilor și are atât rol de strat protector în caz de ploaie, cât și rol de strat termic. Au și 2 panouri de aerisire în partea de sus, care se prind cu arici și capse și care asigură ventilația necesară când temperaturile devin copleșitoare. Ca și geaca, au elemente reflectorizante 3M® Scotchlite®. Fermoarele din partea de jos a picioarelor fac pantalonii să poată fi purtați deasupra sau în cizme, în funcție de modelul acestora.

Cum se simt?

Sunt, fără îndoială, cei mai comozi pantaloni de touring pe care i-am avut până acum. Sunt lejeri. Te urci și te dai jos de pe motocicletă foarte ușor cu ei, chiar și când au prins stratul termic. Cu membrana protectoare din interior m-au făcut să mă simt bine la 15 grade la drum lung. Fără membrană și cu panourile de ventilație deschise au asigurat aerisirea necesară la 30 de grade. Deși sunt destul de largi cât să fie comozi, protecțiile nu se mișcă de la locul lor și nu simți mereu nevoia să le așezi, cum se întâmplă la alți pantaloni moto.

Ce îmi place cel mai mult la acești pantaloni?

Confortul. Sunt genul de pantaloni nici prea largi, nici prea strâmți, nici prea groși, nici prea subțiri. Protecțiile de genunchi și de șolduri se așază la locul lor așa cum trebuie și rămân acolo indiferent ce mișcări faci.

Ce nu îmi place așa de tare?

Sistemul de prindere al stratului interior. Dacă pe drum devine mai rece sau începe să plouă și ai plecat fără stratul de protecție prins, este o aventură să îl pui. Trebuie să dai pantalonii jos complet și să începi să prinzi toate capsele, ceea ce, știm cu toții că uneori nu se poate. Nu poți face asta pe marginea unui drum sau în benzinărie.

Asta face ca eu să am nevoie să iau la mine și supra-pantalonii cu rol de protecție de ploaie pe care îi am de doi ani sau să îmi asum că merg de la început cu stratul de protecție prins.

 

Mănuși Spidi Grip 3 H2Out

Am ajuns la capitolul mănuși și aici aș putea vorbi mult. Aste pentru că SPIDI este brandul de la care am deja 3 perechi și a rămas preferatul meu. Am încercat recent o pereche de mănuși de la un alt brand și a fost un eșec total. Am de la SPIDI mănuși de piele integrale care arată foarte bine chiar și după 3 ani și se simt…”mănușă”. Am și o pereche de mănuși de vară incredibil de comode pe care le-am purtat până când au făcut gaură în vârful degetelor.

Acum le-am testat și pe acestea (Grip 3 H2Out), care nu au făcut decât să îmi reconfirme ceea ce simțeam. Până acum nu am găsit mănuși moto care să mi se potrivească atât de bine ca cele măsura XS de la SPIDI.

Funcționalitate

Conceptul folosit pentru aceste mănuși este Grip & Confort și am înțeles din primul moment de ce. Au o textura pe partea interioară care face priză atât de bine cu manșoanele încât este imposibil să îți alunece accelerația vreo clipă. De asemenea, sunt atât de moi și de flexibile, încât ai spune că sunt mai degrabă mănuși de schi.

Cu toate că sunt impermeabile, au un strat de plasă perforat care ajută mult la aerisire. Poate nu sunt atât de ventilate ca mănușile textile de vară pe care le am de la ei, dar nu sunt departe, iar confortul pe care ți-l dă stratul acela protector H2Out este inestimabil și îl înțeleg doar cei care au fost nevoiți măcar o dată să meargă ore întregi cu mănușile ude.

Zonele protejate sunt concepute cu piele de vacă de 0,6/0,8 mm grosime, moale și plăcută la purtat. Nu au uitat nici de dependența noastră de telefoane mobile. Nu trebuie să îți scoți mănușile ca să setezi următorul punct de destinație pe GPS.

Cum se simt?

Cred că ați înțeles până acum că sunt foarte moi și comode și îți asigură o priză foarte bună cu manșoanele. Sunt veritabile mănuși de touring, care te ajută să fie totul cât mai comod la drum lung.

Ce nu îmi place așa tare?

Este un nimic, dar menționez totuși acest aspect. Mi-ar fi plăcut să fie mai scurte puțin. Înțeleg de ce sunt atât de lungi, însă de câte ori le pun mă gândesc la celelalte mănuși pe care le am de la SPIDI, care sunt mai scurte și care se pun mult mai ușor. La acestea, este nevoie mereu să deschid fermoarele și capsele de la mâneci și să le închid din nou după ce îmi pun mănușile.

Concluzia este ușor de formulat: echipamentul de touring pentru 4 sezoane de la SPIDI își face treaba. E bine gândit, e de calitate și nu au făcut nici compromisuri la design. Satisface atât nevoia de protecție, cât și exigența în materie de stil a motociclistelor.

Leave a Reply