Vremea de afară, numai bună de vacanțe moto, lumea se deschide în fața ”aventurierilor” pe două roți. Dacă cei mai experimentați pregătesc trasee ambițioase, ca să compenseze pentru anul trecut, cei mai mici, începători în ale motociclismului, au mii de întrebări și chiar temeri.
Puțini sunt cei care au decis să îşi ia permis moto și motocicletă doar pentru drumurile din oraș. Majoritatea visează la sentimentul de libertate pe care caii cu suflete metalice îl pot oferi doar la drum lung, când sunt liberi să zburde și să îți arate lumea altfel. Doar când lași în urmă aglomerația orașului și crești ușor viteza de rulare (fără a depăși limitele legale!) simți libertatea de care ți s-a tot spus, înțelegi dinamica motocicletei și tot felul de detalii pe care altfel nu ai de unde să le știi: cum să nu te panichezi când te izbesc insectele în vizieră (și rămân acolo), cât de des trebuie să oprești ca să nu înțepenești în șa sau cum să cunoști lumea prin care treci chiar și după mirosurile care îți ajung în cască (de iarbă proaspăt tăiată sau…uneori de tocăniță de la doamnele harnice din sat).
Ca să ajungi la toate acestea, trebuie să faci pasul cel important: să îți iei inima în dinți şi să ieși din oraș. Prima dată preferabil nu singur și nici în grup prea mare. Nu ai nevoie de presiunea timpului, a destinației sau a socializării în exces. Uneori doar un prieten mai experimentat este suficient, pentru că ai nevoie să te acomodezi cu motocicleta şi să vezi cum reacţionezi la drum lung.
Cu oricine vei vorbi, îți va repeta câteva sfaturi clare, pe care le-a primit la rândul lui:
- Ai grijă mare la viteză! Nu depăși pragul la care simți că ești în siguranță.
- Abordează virajele cu grijă maximă și viteză bine adaptată – învață contra virarea!
- Fii permanent vigilent. Nu îți pierde concentrarea uitându-te după peisaje frumoase.
- Nu încerca să te ții după cei mai experimentați din grup dacă nu simți că ești în siguranță. Dacă ți-ai ales înțelept partenerii de drum, te vor înțelege și te vor aștepta
- Fă pauze dese și hidratează-te, chiar dacă nu realizezi că ai nevoie.
- Nu te teme să pui întrebări celor cu mai multă experiență. Te vor ajuta să evoluezi mai rapid, în siguranță.
Însă aceste sfaturi nu sunt suficiente. Din păcate, la început de sezon apar diverse evenimente nedorite care ne reamintesc cât de vulnerabili suntem și, mai ales, cât de vulnerabili sunt începătorii în lumea moto…
Mulți motocicliști își fac primele drumuri în grupuri organizate chiar de școlile pe care le-au absolvit. Mulți instructori înțeleg că misiunea lor poate merge mai departe de momentul examenului și sfaturile lor sunt chiar mai prețioase când ”micul” motociclist iese prima dată pe roțile proprii.
Sfaturile pe care le veţi citi în continuare vin de la oameni cu experiență considerabilă în păstorirea începătorilor moto. Sunt instructori, traineri și organizatori de ieșiri moto pentru începători care le-au cam văzut pe toate, înțeleg bine pericolele şi știu cum gândesc începătorii.
Diana PORUMB, Instructor, Școala Moto AMI: „Noi organizăm, împreună cu Asociaţia Moto Începători, plimbări şi cursuri de perfecţionare. Sunt gratuite pentru toţi cei care participă, indiferent de şcoala pe care au absolvit-o. La plimbările cu începători organizăm ture în afara oraşului şi încercăm să găsim trasee cât mai complexe. De exemplu, mergem pe drumuri mai virajate la început şi ne întoarcem pe autostradă. Întotdeauna explicăm regulile de mers în coloană şi stabilim ordinea înainte de a pleca. Viteza de deplasare este stabilită în funcţie de cel mai încet începător. Instructorii închid şi deschid coloana şi sunt intercalaţi între începători, astfel încât să le poată da indicaţii acestora atunci când este necesar.”
Alex CERCEL, Instructor, Școala HEY moto: „Turele cu motocicliști începători constau în plimbări de aproximativ 200 km (tur-retur) către un obiectiv din afara Bucureștiului. Dimensiunea unui grup este de circa 40 de participanți. Instructajul pentru siguranță este făcut de un instructor înaintea plecării pe traseu. Coloana este condusă de un instructor al școlii și, de asemenea, închisă de un alt coleg instructor. Participă 4 instructori, iar pentru grupuri mai mari putem apela la voluntari cu experiență în conducerea grupurilor. Viteza de deplasare în afara localității este, în medie, de 90 km/h. Viteza unor participanți începători poate fi de 60 km/h, dar aceștia nu sunt abandonați, ci sunt supravegheați din spate de un instructor și sunt conduși spre locurile de oprire pentru regrupare. Durata unei ture este de aproximativ 8 ore, incluzând vizitarea unui obiectiv turistic și pauza de masă.”
Cum te pregătești de drum?
Foarte importantă este pregătirea înaintea unui drum mai lung. Starea motocicletei și starea ta, ca motociclist, sunt vitale.
Diana PĂUNESCU, Instructor moto: „Înainte de drum, trebuie verificată starea tehnică a motocicletei: cauciucuri – starea lor și presiunea, nivelul lichidelor – ulei, antigel, ulei frână, sistem de frânare, zgomote suspecte la motor, martori aprinși în bord etc. Bagajul esențial al unui motociclist trebuie să includă telefon mobil, încărcător şi powerbank, actele personale, actele motocicletei – toate în termen de valabilitate, bani cash, o mini trusă medicală, o trusă cu chei moto şi un kit de pană. Echiparea trebuie să fie completă, incluzând costumul de ploaie și haine în straturi, pentru a fi îndepărtate în funcţie de temperatură. Orice motociclist trebuie să ştie să nu plece singur la drum/obosit/supărat, să evite ca primele drumuri să fie făcute noaptea şi să anunţe cel puţin o persoană despre destinaţia sa.”
Cristian ANGHEL, Instructor, Școala HEY Moto: „Un motociclist debutant ar trebui să ţină cont de numărul de kilometri pe care vrea să îi parcurgă într-o zi, astfel încât să nu ajungă într-o stare avansată de oboseală. Totodată, trebuie verificate, din surse actualizate, starea drumului, starea vremii pentru a-și alege echipamentul potrivit și starea motocicletei. De asemenea, ar trebui stabilite opririle pentru odihnă și realimentare.”
Ce puncte nevralgice au începătorii?
Este drept că stilul și aptitudinile de condus ale fiecărui motociclist sunt diferite. Există, însă, o serie de puncte nevralgice care se regăsesc, ca tipar, la cei mai mulți începători. Ele sunt știute, observate cu atenție și corectate de instructori în ieșirile în grup.
Alex CERCEL: „Punctele slabe ale unui începător, vizibile la drum lung, sunt: frânarea bruscă doar cu una dintre frâne, decelerarea bruscă la intrarea într-un viraj, accelerarea întârziată la ieșirea din viraj, incapacitatea de a menține o viteză constantă, privirea concentrată doar la vehiculul din față, verificarea târzie a oglinzilor retrovizoare.”
Diana PORUMB: „Începătorii se pierd uneori în peisaj şi nu realizează când au ajuns de la 70 la 50 km/h, mergând prea încet faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Pe drumurile virajate, există riscul de a se uita altundeva decât acolo unde vor să ajungă. Dacă, de exemplu, se uită la parapet în loc să se uite cât mai adânc în viraj, se poate să treacă periculos de aproape de parapet. Rezolvăm aceste probleme cu exerciţii de întoarcere a capului şi de urmărire a drumului.”
Cu toate acestea în minte și cu o pregătire riguroasă a plecării, mai există o serie de elemente de care trebuie să se ţină cont:
- La început, se recomandă mersul în grupuri mici, de maximum 3-5 persoane;
- Se recomandă 4-6 ore de mers pe zi, pentru a nu interveni oboseala și a slăbi atenția pilotului începător;
- Începătorul trebuie să meargă întâi al doilea din grup, să înveţe poziţionarea pe bandă, apoi să meargă primul, pentru a impune ritmul;
- Traseul trebuie făcut astfel încât să se evite, la început, mersul noaptea, pe ploaie, pe frig, sau ieşitul în grupuri mari, cu persoane al căror ritm de mers nu este cunoscut.
Ai absolvit școala cu brio, dar sigur nu știi tot
Există aptitudini moto care nu pot fi învățate în poligon și poate nici în lecțiile de traseu, prin oraș, dar care sunt absolut necesare în mersul la drum lung. Rugând instructorii moto să identifice aceste aspecte, răspunsurile au fost foarte diferite, ceea ce, pentru începători, înseamnă un lucru important: indiferent cât de bine v-aţi descurcat în şcoală, aveți încă multe de învățat!
Diana PĂUNESCU: ”Începătorii trebuie să înveţe să FRÂNEZE corect! Zilnic le repet asta, tuturor elevilor. În şcoală înveţi să frânezi de la maxim 50km/h şi rareori ai parte în trafic de frânări de urgenţă. Trebuie să se ducă cu motocicleta pe un drum pustiu şi să exerseze frânarea, întâi de la viteze mici, apoi de la viteze din ce în ce mai mari. Cu ambele frâne. Cu fiecare frână, pe rând. Să dezactiveze sistemul ABS, dacă au această opţiune, şi să înveţe să frâneze liniar, progresiv, corect.”
Diana PORUMB: ”Singurul aspect care e greu de predat în şcoala moto este menţinerea unei viteze ridicate pe distanţe lungi.”
Alex CERCEL: ”Schimbarea eficientă a vitezelor. Aceasta se deprinde mult mai ușor la drum lung, pentru că începătorii au posibilitatea de a asculta mai mult turația motorului, de a rămâne mai mult într-o treaptă superioară, de a experimenta frâna de motor și încetinirea progresivă.”
Cristian ANGHEL: ”Cunoașterea motocicletei este importantă (modul în care frânează, gradul de manevrabilitate, modul în care se comportă motorul la accelerare și în frană de motor etc.) împreună cu abilităţile motociclistului de a reacționa prompt și corect la situațiile de trafic (viraje fără vizibilitate, aderență scăzută, situații neprevăzute, anticiparea unui pericol, atenția la ceilalți participanți din trafic). Acestea sunt aptitudini dobândite în timp, după obținerea permisului de conducere.”
În afară de ieșirile organizate de școli, mai există grupuri care primesc începători în turele lor și care au reguli referitoare la integrarea şi protejarea acestora. Unul dintre cele mai cunoscute grupuri de acest fel este al celor de la Ride&Ride.
Puiu VASILESCU: ”Avem ieşiri cu începători şi, cel mai important, primim începători la fiecare eveniment organizat de către grup. Ei au tot timpul locul lor în prima linie a coloanei, pentru ca grupul să se adapteze după mersul lor. Dacă au probleme sau au situaţii de neadaptare în grup, atunci rămân Admini cu ei şi continuă traseul încet şi cu prevenţie maximă.
O regulă clară pentru a merge cu noi în ture este SĂ AIBĂ ECHIPAMENT. Ştiu că este cald, sunt 40 de grade şi în echipamentul moto le simţi ca fiind 80, dar acel echipament complet (nu doar geacă şi cască – după cum des încep să văd în trafic) le poate salva pielea sau viaţa.
Ghete – genunchiere – blugi moto cu protecţie şold – geacă moto cu protecţii – cască. Este nevoie de atenţie şi grijă la alegerea echipamentului. Degeaba îl ai dacă ai ales unul prost sau mai mare.
Poligonul te învaţă echilibrul şi cum să gestionezi un motor în câteva situaţii. Pe stradă, situaţiile de gestionat sunt mult mai multe: ai sute de participanţi la trafic neatenţi, oameni care conduc haotic şi nu sunt atenţi, pietoni, animale, obiecte pe asfalt. Consider că strada este extraordinar de variată faţă de poligon şi nu are legătură cu învăţămintele deprinse acolo.
Din punctul meu de vedere, dacă mergem cu viteza legală, avem timp să evităm, să culcăm motorul şi să evităm un pericol iminent. Viteza ucide, dar viteza necontrolată ucide mult mai repede.
Un începător poate parcurge şi până la 300-400 km pe zi, dar sunt recomandate multe pauze. Din punctul meu de vedere, o pauză de 15-20 min la 60-80 km schimbă foarte mult starea motociclistului începător. Dacă doreşte să meargă în grup, trebuie să aibă grijă ca acel grup să fie unul bine organizat şi cu o conduită de trafic preventivă.
La un curs moto de perfecționare te-ai gândit?
Dacă mersul în grup te poate ajuta să crești mai repede, nu trebuie să uiţi nici de investiția în dezvoltarea ta personală ca motociclist. Există o ofertă bogată de cursuri pe care le poți face după școală, astfel încât să te perfecționezi în stilul de motociclism pe care îl abordezi.
Marius Băcilă, instructor certificat BMW Motorrad, despre Rider Academy
Cursul de bază BMW Road Safety pe care îl organizăm se desfășoară în poligon, fiind destinat oricărui rider, indiferent de nivelul de experiență, tipul și marca motocicletei deținute, scopul fiind îmbunătățirea controlului motocicletei în toate situațiile întâlnite în trafic, pentru mai multă siguranță. Majoritatea cursurilor au loc în București, dar avem în program și date la Târgu-Secuiesc (circuitul Skat Kart, în parcare) și suntem în discuții și pentru Târgu-Mureș. Durează de la 9:00 dimineața până la 17-18:00 seara, cu o pauză de prânz (prânzul fiind inclus în curs).
Etapele parcurse sunt: 1) începem cu o discuție despre poziția corectă pe motocicletă, 2) exemplificăm și exersăm controlul motocicletei pe loc, 3) scurtă “încălzire” (gimnastică pe moto) pentru a ne dezmorți puțin, 4) controlul motocicletei la viteze mici, 5) schimbarea de direcție la viteză ceva mai mare (countersteering, ce este, cum funcționează etc.), 6) revenim la viteze mici pentru câteva întoarceri în spații strânse, 7) exersăm frânarea de urgență (cea mai importantă parte pentru siguranță), 8) facem evitarea de urgență și vedem și ce alternative avem la această evitare, în funcție de motocicleta pe care o conducem, 9) încheiem cu o discuție despre poziția corpului pe motocicletă în viraje. Fiecare dintre aceste module include o explicație teoretică din partea instructorului, o exemplificare făcută de acesta, apoi exercițiu individual pentru cursanți, sub supravegherea instructorului.
Cursul de abordare a virajelor pe circuit și cel de pilotaj avansat pe stradă au loc pe circuitul Motor Park România (Adâncata) sau pe Skat Kart (Târgu-Secuiesc), durează tot o zi (9-18), cu tot cu pauza de prânz. Cursul de pilotaj avansat pe stradă se desfășoară pe Lepșa, durează de la 10:30 la aproximativ 17:00.
Ne concentrăm pe viraje, poziție în șa, trase, orientarea privirii, folosirea comenzilor (frâne, accelerație, frână de motor etc.).
La cursul de pilotaj avansat pe stradă, aplicăm ce am făcut la cursul pe circuit în condiții de drum public. Cursul nu se poate face decât după cel pe circuit.
Mai nou, avem în programă și un curs 1 la 1, care depinde de programul clientului și care se poate desfășura oriunde, în funcție de ce urmărim (poligon, circuit, stradă, off-road).
Cei care au fost la cursurile noastre au calea de comunicare deschisă cu noi permanent și ne pot scrie/suna ca să ne mai întrebe una alta, inclusiv lucruri care nu țin neapărat de curs (ce motocicletă să-mi iau, ce echipament etc.).
Site: www.rider-academy.ro
Cristi PREDOI despre PeMotoare Riding School
Deocamdată, avem două cursuri: stradă și adventure. La primul dintre ele poate participa orice motocicletă (sau scuter), în timp ce al doilea este dedicat celor care vor să iasă de pe asfalt.
Avem cursuri de o zi (10 ore de curs) și de două zile. La cursurile de o zi nu avem mai mult de șase participanți, în timp ce la cursurile de două zile putem forma grupe ceva mai mari – maxim 10. Ne vedem în București, Timișoara (cu viraje în Munții Banatului), Cluj (Apuseni) și Cheile Bicazului – Bucovina. Avem și un curs pe Transalpina/ Transfăgărășan.
Cursurile noastre au trei capitole:
- Dinamica motocicletei – în care trebuie să înțelegem ce se întâmplă cu motocicleta în momentul în care ne urcăm pe ea, cum lucrează suspensiile, ce e pata de contact, cum influențăm motocicleta prin mișcările noastre;
- Controlul motocicletei – accelerație, ambreiaj, manevre strânse, frânare, exerciții off-bile. Acest capitol ne pregătește pentru partea următoare;
- Viraje – pentru cursul pe stradă. Traseu off-road pentru cursul adventure.
Din experiența avută cu cei care au urmat cursul până acum, principalele aspecte pe care trebuie să le învețe/ îmbunătățească sunt privirea și poziția pe motocicletă. Sunt două aspecte esențiale, indiferent de ce faci cu motocicleta.
Răzvan RADU (Trancanu) despre cursurile organizate la Academia Titi AUR
La cursul de siguranţă şi perfecţionare de nivel I învăţăm însuşirea abilităţilor necesare conducerii defensive şi conştientizarea realităţilor din traficul actual. Cursul are 3 zile a câte 4h/zi (teorie şi practică) și se realizează cu maxim 12 cursanți.
Cursul de Nivel II se concentrează pe optimizarea abilităţilor dobândite la nivel I şi dezvoltarea lor. Durata cursului este de 2 zile a cate 4 h/zi (teorie şi practică) și lucrăm cu maxim 10 elevi.
Cursul de Pre Racing este unul de pregătire specifică în vederea participării în competiţii sportive oficiale. Durata sa este de 2 zile a câte 4 ore/zi (teorie şi practică) şi numărul maxim de cursanţi este 6.
Curs Super Moto se concentrează pe testare, iniţiere şi perfecţionare a posesorilor de motocicletă specifică de SuperMoto. Durata cursului este de 2 zile a câte 4 ore/zi (teorie şi practică), iar numărul maxim al cursanţilor este 10.
Toate aceste cursuri au loc la Academia Titi Aur: Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, nr. 205, Cocani.
Ne adresăm motocicliştilor care se confruntă cu obiceiuri asimilate eronat şi cu lipsa încrederii în sine. Absolvirea cursurilor noastre oferă dobândirea de abilităţi în conducerea motocicletei în siguranţă şi cu plăcere. Legăm o relaţie care se derulează şi după desfăşurarea cursurilor. Suntem deschişi să oferim sfaturi atât offline, cât şi online, prin intermediul grupurilor specifice.
Site: www.academiatitiaur.ro
În loc de concluzie…
Știm că de abia ați așteptat momentul în care puteți ieși pe cele 2 roți proprii să vă bucurați de motociclism, dar nu neglijați pregătirea temeinică a acestui pas. Conștientizați-vă vulnerabilitățile. Fiți precauți și nu vă asumați riscuri inutile. Profitați de disponibilitatea și deschiderea celor mai mari de a vă da sfaturi și de a vă ajuta să creșteți.
Asfalt uscat și aveți grijă de voi, rebelilor!