Primul an de Rebel în România – primii 10.000 de km. Gânduri și învățături.
Primul an! Au căzut ca piesele de domino multe preconcepții pe care le-am avut despre motociclism, motocicliști și, mai ales, despre mine. O mulțime de ”eu nu pot să fac asta” s-au transformat în ”am facut-o și pe-asta” și toate au fost momente extrem de prețioase, pe care viața ți le oferă doar când decizi să ieși din zona ta de confort, să scoți nasul la lumină și să ai puțină încredere.
Dacă toamna trecută pe vremea aceasta cei apropiați mie erau înnebuniți cu toate detaliile școlii moto și cu toate emoțiile examenului, iată că nu știau ce îi așteaptă. După iarnă și o perioadă de start de pandemie care a înghețat totul în viețile noastre, ne-am dezmorțit ușor, iar primul meu sezon moto a devenit realitate. De atunci, cei 10.000 de kilometri parcurși în acest an au fost povestiți în detaliu oricui a părut interesat și dornic să mă asculte și uneori, nu doar lor. Pentru că motociclismul fără emoție, implicare și trăiri intense nu este decât o altă formă de transport, dar nu despre asta este vorba aici.
A trecut un an, un prim an pe care mi-l doresc doar startul unui lung șir de experiențe și povești pe două roți. Un prim an mult diferit de ce mi-am imaginat. Evident mă subapreciam și credeam că nu pot face multe din lucrurile pe care am ajuns să le fac și chiar mai repede decât mi-aș fi închipuit.
O să sune ciudat probabil, dar pe mine și pe Rebellino (motocicleta mea – Honda Rebel 2019) ne-a ajutat pandemia. În primul an ești atât de îndrăgostit de noul tău partener de călătorii, încât vrei să profiți de fiecare moment și să fii cu el. În viața obișnuită însă mai sunt și alte tipuri de ieșiri și vacanțe, care implică grupuri mai mari, avioane…unde motocicleta nu își găsește locul mereu. Dar în pandemie s-a dovedit a fi mereu soluția ideală – de la ieșiri de o zi prin împrejurimi la vacanțe de aproape două săptămâni.
Primul an de motociclism e ca primul an de viață. Ajungi să faci o mulțime de lucruri pentru PRIMA DATĂ și te bucuri de fiecare dintre ele. Câteva astfel de momente la mine au fost marcate cu multe poze și emoții pe pagina de Facebook ”Rebel în România”, dar las câteva și aici:
- Prima ieșire de 1 mai – din păcate în plin lock-down, așa că a fost doar până la Lidl, legal, cu document. Dar cine o sa uite vreodată aceasta primă ieșire de 1 mai?!
- Prima ieșire în afara orașului – primul drum până la mama, care trebuia să fie extrem de previzibil și sigur. A devenit: primul drum pe o autostradă în lucru, pe ploaie și grindină…pentru câteva momente l-am considerat și ultimul, ceea ce iarăși nu cred că am cum să uit vreodată
- Primele serpentine pe DN1, unde am simțit diferența între 4 roți și 2 în curbe
- Primele ieșiri în grup unde am facut tot ce puteam să țin pasul și să mă integrez și eu într-o lume despre care încă nu știam nimic
- Primul concediu moto – forțat de pandemie și totuși minunat. 12 zile de mers pe 2 roți prin țară, prin locuri pe care îmi programasem de ani buni să le văd, cum sunt Apusenii
- Prima ieșire din țară. Na ca am facut-o și pe asta, deși aici pandemia nu a ajutat și deși nu aș fi crezut că o să mă simt capabilă să ies din primul an din România. Bagaje, test negativ în buzunar, GPS pornit și la drum! Grecia a fost destinația și este cea mai mare realizare moto a acestui an (în termeni de distanță/ ore parcurse dintr-un singur drum).
Primii noștri 10.000 de kilometri au fost plini de momente surprinzătoare. Au căzut ca piesele de domino multe preconcepții pe care le-am avut despre motociclism, motocicliști și, mai ales, despre mine. O mulțime de ”eu nu pot să fac asta” s-au transformat în ”am facut-o și pe-asta” și toate au fost momente extrem de prețioase, pe care viața ți le oferă doar când decizi să ieși din zona ta de confort, să scoți nasul la lumină și să ai puțină încredere.
Dincolo de toți și toate, motociclismul este una dinte cele mai personale experiențe pe care ți le poți oferi. Ideea ți se conturează încă de la prima ședință moto, când vezi că, deși nu știi nimic despre mersul pe două roți și deși ai lângă tine un instructor, ține doar de tine să nu cazi, să menții cele aproape 200 de kilograme de sub tine în echilibru și să mergi înainte. Cam așa se întâmplă și după ce ieși din poligon fericit cu permisul în buzunar. Ești pe cont propriu, iar acesta e cel mai frumos cadou pe care ți-l puteai face.
Dacă ești foarte norocos, ca mine, ai toată sustinerea care ți-ar putea fi oferită – prieteni care te încurajează, un partener de viață care e alături de tine și pe două roți pas cu pas, colegi care te susțin încă din școală de când le plângeai pe umăr că ție nu îți ies opturile, familie care se bucură pentru realizările tale, deși teama se citește în vocea lor de câte ori spun ”Drum bun și aveți grijă”, un grup moto care îți arată că viața pe 2 roți e mult mai normală și relaxată decât îți imaginai când te uitai la filme cu motocicliști sau decât vezi pe la știri.
Cu toate astea, când bagi a-ntâia și începi să eliberezi ușor ambreiajul rămâi doar tu cu tine și cu motorul tău. Finalul drumului (oricât de scurt sau de lung) ține din acel moment de concentrarea ta, de evaluarile pe care le faci diverselor situații, de deciziile tale și de manevrele pe care le faci. Contează tot: ce ai învățat în școală, ce vezi că fac motocicliștii mai experimentați din jurul tău, ce ți se mai suflă în cască… dar într-un final doar tu decizi mișcarea următoare. Doar tu știi cât poți, ce poți și, dacă este vorba de vreun risc, ești singurul care ți-l asumi.
Acesta este cel mai greu și, totodată, cel mai frumos aspect la motociclismul descoperit de mine în acest prim an. Te forțează să te cunoști, să îți înfrunți temeri, să îți recunoști momente de inconștiență când poate te-ai pus în pericol și totuși să treci peste ele și să ai în continuare încredere în tine.
Dar pentru cei mai pragmatici și mai practici dintre voi, să știți ca mersul pe 2 roți în primul an nu a fost o telenovelă permanentă. M-am straduit și să învăț cât mai multe. Impresia mea este că sunt în continuare la un nivel foarte jos și că nu știu mai nimic…dar faptul că am rulat sub Rebellino atâția kilometri și am reușit să ne mențimem integritatea fizică o fi un semn că ceva-ceva oi fi învățat totuși.
După ce am ieșit din școală cu foaia prețioasă pe care scria Admis am început să înțeleg câte nu știam.
- Cum se comportă motocicleta la viteze de peste 60 km/h. Știu, poate suna banal acum. Până și mie îmi sună. Dar încă nu am uitat prima senzație pe care am avut-o când am ieșit în afara orașului și nu reușeam să merg cu mai mult de 90 km/h. Mi se părea efectiv că o să îmi zboare casca și că Rebellino e de capul lui la viteza aia. Eu nu simțeam că îl pot stăpâni. Aceea este o perioadă de mare vulnerabilitate – până când te acomodezi cu senzațiile astea ești într-un pericol permanent de a te speria și de a face manevre greșite.
- Contra-virarea (counter steering). Pentru mine nu avea sens nici numele, așa că în capul meu manevra a căpătat sens cu atât mai greu. Întelegeam eu teoria, înțelegeam în principiu și la ce mă ajută, dar până nu am simțit senzația cu adevărat pot spune că nu am înțeles nimic. Este o manevră despre care nu ți se spune în școală din lipsă de spațiu și de timp. Este însă mișcarea care îți face drumurile mai relaxante și mai sigure și care duce comunicarea cu motocicleta la un alt nivel. Țin minte că tot încercasem în linie dreaptă să mă mut de pe o parte pe alta a benzii și nu îmi ieșea deloc…Însă pe un drum prin Parcul Național Cheile Nerei, în niște curbe prietenoase, fără alți colegi de trafic care să mă stânjenească, s-a produs minunea. Am simțit mișcarea, s-a produs declicul și asta a fost. La contra-virare la mine a fost nevoie doar de perseverență.
- Mersul pe apă, noroi, pietriș, pământ, macadam…le-am cam testat pe toate, dar cu măsură. E bine să vezi că un asfalt umed nu e atât de greu de gestionat cum îți imaginai, dar e bine să conștientiezi și cât de periculos este pietrișul sau care este sentimentul când își fuge roata spate pe o pată de noroi amestecată cu ceva frunze de toamnă. Nici eu, nici Rebellino nu știm nimic despre viața în afara șoselei, dar pe puținele bucăți de astfel de drum care ne-au ieșit în cale am mers cu emoții, dar ne-am și distrat. Cine știe? Poate începe să ne placă 😊
- Motociclismul de oraș. Mi se spusese la început că în afara orașului este mai ușor decât prin oraș, cum înveți în școală, dar îmi era greu să cred. Acum înțeleg. În mintea mea acum pare mai ușor să mă trimiteți singură să vă aduc măsline din Thassos decât să mă trimiteți din Berceni în Băneasa la oră de vârf. Pe cuvânt! În traficul din oraș sunt încă ”foarte începătoare”, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care Rebellino nu este încă mijlocul meu de deplasare de zi cu zi. Celelalte motive sunt ….fustițe, rochite, stilettos, machiaj etc.
- Confortul la drum lung. Nu e. Sau e. Depinde. Motociclismul nu este pentru oameni comozi, pentru care confortul primează. Dacă ești sensibil la cald sau la frig, șaua te jenează după doar câțiva kilometri, îți e lene să te echipezi/dezechipezi de câteva ori pe zi, este posibil să spui că nu este comod deloc să mergi pe motocicleta. Din fericire, eu am puține din aceste sensibilități. La un metru jumate cât am, sunt destul de stoică în felul meu. Mă vait greu, când chiar devine serioasă situația. Adică dupa 12 ore de stat pe Rebellino a trebuit să recunosc și eu că am cam amorțit și mă doare ceafa. Altfel sunt bine, dar sunt convinsă că mulți ating un prag de disconfort mult mai devreme. Am văzut cum este să conduci tremurăndu-ți hidonul în mână pentru că și tu tremuri de frig, m-am și topit de cald, am simțit și lovituri în coste de la vânt (antrenament pentru cand ma apuc eu de antrenamente la lupte de contact – nu acum, ca e cu distanțare socială și nu prea e momentul).
Primii 10.000 au trecut cu bine. Primul an și el. Primul sezon nu spun încă pentru că am de gând să ma plimb cu Rebellino până când chiar va trebui să ne recunoaștem înfrângerea în fața iernii. Nu ne lăsăm ușor.
Nu mai suntem boboci, dar suntem mici de tot și avem o groază de învățat și sperăm să ne fiți alături – fie ca învățăcei, odată cu noi, fie ca supervizori cu experiență și sfaturi. Ne puteți urmări la rubrica Rebel în România – în Revista motoADN, pe canalul de YouTube al motoADN, pe Facebook și pe Instagram.
”Rebel în România” este un proiect motoADN dedicat începătorilor și tinerilor motocicliști, menit să inspire și mai ales să încurajeze noile generații să îmbrățișeze motociclismul ca experiență specială în viața lor, dar și ca mijloc de deplasare ideal pentru zilele noastre.
